Planuri de dezvoltare 2016-2020
Au trecut 15 ani de la stabilirea scopului nostru de a construi un parc emblematic, un reper în ce priveşte educaţia în mijlocul naturii. Plantele din Eutopia Gardens, provenite din diverse părţi ale lumii, s-au dezvoltat frumos, asigurând decorul activităţilor organizate aici. Creşterea, an de an, în amploare şi calitate a activităţilor, confirmă că abordarea noastră educativă, trans-disciplinară, este bine recepţionată. Este evidentă acum necesitatea existenţei unor facilităţi care să permită extinderea în continuare a programului.
Credem că educaţia este responsabilitatea tuturor şi de aceea invităm la parteneriat pe actorii economici ai comunităţii, organizaţiile non profit, instituţiile şi chiar persoanele fizice care doresc să contribuie la susţinerea acestui program. Fundaţia Eutopia Gardens şi sponsorul ei principal, firma Grup expert SRL, pun la dispoziţia programului Parcul Eutopia, cu tot inventarul său, format pe parcursul anilor. Asocierea altor parteneri va permite dezvoltarea mai rapidă a programului, realizarea unor obiective/facilităţi, de care elevii arădeni să poată beneficia, cât mai curând. Pentru perioda 2016-2020, ne-am propus:
Acordăm în continuare atenţia noastră copiilor şi dorim să le putem asigura accesul la un sistem de activităţi complementare şcolii, activităţi care să le stimuleze dezvoltarea. În acelaşi timp ne-am propus să creăm un nucleu de învăţare pentru întreaga comunitate. Programul pilot va începe în 2016 şi sperăm că el va fi considerat un model, că vom găsi interes pentru implementarea lui şi în alte comunităţi urbane.
Motivul abordării educaţionale "progresiste"
Talentele individuale ale elevilor iau multe forme şi trebuie dezvoltate prin mijloace diverse. Fiecare individ este unic. Un sistem educaţional standardizat pune unora, în special celor creativi şi imaginativi, probleme de adaptare. Într-o cultură a conformismului aceste capacităţi sunt descurajate, chiar dispreţuite. Inevitabil, mulţi copii nu descoperă la şcoală ceea ce sunt cu adevărat capabili să facă şi, în consecinţă vieţile lor pot mearge pe direcţii greşite, fără ca ei să-şi valorifice potenţialul. Ca adulţi, aceştia vor ajunge să-şi "îndure viaţa", nu să se bucure de ea.
Educaţia nu trebuie să îndepărteze oamenii de la abilităţile lor naturale. În Eutopia Gardens creem circumstanţele în care aceste abilităţi se dezvăluie. Programele Eutopia Gradens stimulează creativitatea şi inovaţia şi nu învăţarea mecanică. Ne străduim să implemenăm principii educaţionale solide, care să aibă în vedere dezvoltarea fizică şi psihică a elevilor, o dezvoltare continuă a lor pe tot parcursul vieţii. Stimulăm elevii să-şi urmărească propriile pasiuni şi puncte forte, îi ajutăm să-şi descopere visele şi să se pregătească pentru a le realiza.
Cursurile sunt un amestec de teorie şi practică, iar disciplinele sunt integrate unele cu altele. Elevii crează o gamă variată de proiecte ce pot avea utilitate pentru ei, prieteni, familia lor sau chiar pentru comunitatea locală sau mai departe.
Cursurile noastre pregătesc copiii pentru a deveni antreprenori, designeri, manageri - genul de oameni care îşi asumă responsabilităţi, depăşesc obstacole, nu sunt deranjaţi de critică, sunt empatici şi au spirit civic. Nu vor fi însă potriviţi pentru muncile de rutină, unde nu există provocări, evoluţie, unde creativitatea nu-şi găseşte locul.